Organizaţia Mondială a Sănătăţii a revizuit miercuri în creştere numărul persoanelor decedate după ce au fost infectate cu coronavirusul MERS, anunţând patru noi cazuri de deces înregistrate în Arabia Saudită şi unul în Franţa, scrie
AFP.
Este vorba despre "cinci noi decese" în "cazuri deja înregistrate", precum cel al francezului decedat marţi la Lille, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al OMS, Glenn Thomas.
Cele cinci cazuri ridică la 27 numărul deceselor la nivel mondial, provocate de acest nou virus, începând cu apariţia bolii, la mijlocul anului 2012, a declarat el.
Acest virus înrudit cu SRAS (Sindromul respirator acut sever) este catalogat de OMS sub numele Sindromul Respirator Coronavirus din Orientul Mijlociu (MERS), care a afectat persoane ce trăiesc mai ales în Arabia Saudită.
Noul virus este diferit de SRAS, mai ales pentru că provoacă insuficienţă renală rapidă.