Comisarul european pentru dezvoltare regională spune că Grecia ar putea beneficia până în anul 2020 de nu mai puţin de 20 de miliarde de euro din fondul european de investiţii.
La finalul conferinţei de presă privind situaţia Grecie în urma acordului stabilit în cadrul summitului zonei euro, Corina Creţu a avut şi un mesaj special.
"Aş vrea să îmi închei declaraţia cu un scurt mesaj pe care îl am pentru poporul grec. Timpurile dificile presupun decizii dificile. Suntem o familie, iar familia înseamnă să ne ajutam unii pe ceilalţi", a spus Corina Creţu, comisarul european pentru politici regionale.