Datele reprezintă răspândirea fără precedent a unui focar ”exploziv”, într-o țară care nu a raportat niciun caz confirmat anterior de la începutul pandemiei și ar putea marca o criză gravă de sănătate publică, economică și politică pentru regimul izolat.
Noul președinte al Coreei de Sud, Yoon Suk-yeol, care și-a preluat mandatul săptămâna aceasta, intenționează să ofere nord-coreenilor vaccinuri împotriva COVID-19 și sprijin medical, a declarat vineri purtătorul său de cuvânt, fără a da detalii.
Experții au spus că, având în vedere capabilitățile limitate de testare ale Coreei de Nord, cifrele publicate până acum reprezintă probabil doar o mică parte din infecții, ceea ce ar putea duce la mii de decese, într-una dintre cele două țări din lume fără o campanie de vaccinare împotriva COVID-19.
Aproximativ 187.800 de persoane sunt tratate izolat după ce o febră de origine neidentificată s-a ”răspândit exploziv la nivel național” de la sfârșitul lunii aprilie, a raportat agenția oficială de presă KCNA, scrie Reuters.
Aproximativ 350.000 de persoane au prezentat semne ale acestei febre. 18.000 au raportat noi astfel de simptome joi. Aproximativ 162.200 au fost tratați, dar nu s-a precizat câți dintre ei au fost testați pozitiv pentru COVID-19.
Cel puțin șase persoane cu simptome de febră au murit, unul dintre aceste cazuri fiind confirmat pozitiv cu varianta Omicron a virusului, a spus KCNA.
Kee Park de la Harvard Medical School, care a lucrat la proiecte de îngrijire a sănătății în Coreea de Nord, a declarat că țara a testat aproximativ 1.400 de persoane în fiecare săptămână, ceea ce nu este suficient pentru verifica 350.000 de persoane cu simptome.
”Ceea ce este mai îngrijorător este numărul mare de persoane simptomatice. Folosind o rată conservatoare a mortalității de 1% și presupunând că creșterea se datorează unei variante Omicron a COVID-19, Coreea de Nord se poate aștepta la 3.500 de decese din acest focar”, a adăugat el.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a vizitat joi centrul de comandă antivirus, pentru a verifica situația și răspunsurile după ce a declarat ”cea mai gravă stare de urgență” și a ordonat carantină națională, a declarat KCNA.
Presa de stat a spus că focarul a început în capitala Phenian la sfârșitul lunii aprilie, fără a detalia potențialele cauze. Orașul a găzduit mai multe evenimente publice masive pe 15 și 25 aprilie, inclusiv o paradă militară și adunări mari în care majoritatea oamenilor nu purtau măști.