Coreea de Sud a anunţat, marţi, anularea discuţiilor la nivel înalt cu Coreea de Nord, prevăzute a avea loc miercuri, la Seul, informează AFP, citată de Mediafax.
Acestea ar fi fost primele discuţii la nivel înalt între cele două ţări după mai mulţi ani. Se pare că motivul care a dus la anularea întâlnirii îş reprezintă existenţa unor neînţelegeri de protocol.
„Nu vor avea loc discuţii mâine", a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului sud-coreean al Unificării, însărcinat cu afaceri intercoreene, fără a preciza însă dacă reuniunea a fost doar amânată pentru o altă dată sau anulată definitiv.
Ci câteva ore înainte, Seulul anunţase o serie de dificultăţi în privinţa alcătuirii delegaţiilor care trebuiau să se întâlnească la Hotelul Grand Hilton din capitala sud-coreeană.
Coreea de Nord a anunţat că „şeful delegaţiei noastre reprezintă o problemă", a informat un oficial guvernamental sud-coreean sub protecţia anonimatului.
După luni de tensiuni militare, marcate de ameninţări nucleare, Coreea de Sud şi aliaţii săi, precum şi puterile regionale China şi Japonia, s-au bucurat de intenţia Phenianului de a relua dialogul.
Dar, pentru a se ajunge la rezultate concrete, cele două delegaţii ar trebui să fie conduse de către oficiali care au autoritatea necesară de a negocia, iar eşecul negocierilor de marţi privind componenţa delegaţiilor semnalează gradul de neîncredere care s-a instalat între cele două ţări după separarea de la sfârşitul războiului dintre ele.
Coreea de Sud a vrut două zile de discuţii între ministrul Unificării, Ryoo Kihl-jae, însărcinat de relaţiile cu Coreea de Nord, şi omologul său nord-coreean Kim Yang-gon, ultimul dialog la acest nivel având loc în 2007.
Coreea de Nord a refuzat însă, iar cele două părţi au convenit să desemneze funcţionari de rang înalt ale căror responsabilităţi în gestionarea afacerilor intercoreene rămân vagi.
Ordinea de zi a fost limitată la o serie de proiecte economice blocate, în special vizând complexul industrial de la Kaesong, situat pe teritoriul nod-coreean, închis de Phenian în aprilie, în perioada celor mai intense tensiuni.