Ziarul Chosun Ilbo citează surse chineze, care susţin că autorităţile nord-coreene au vândut peste două tone de aur către China în ultimul an, în schimbul a 100 de milioane de dolari
„Coreea de Nord nu a exportat doar lingouri de aur obţinute din mine sau aflate în agenţiile guvernamentale, dar a şi colectat mărunţişuri din acest metal preţios de la oamenii obişnuiţi, a declarat un om de afaceri coreean pentru sursa citată.
„Comaniile de comerţ nord-coreene din China au primit aurul în secret. În acest sens, populaţia din Coreea de Nord a fost obligată să-şi vândă bijuteriile către agenţiile guvernamentale”, a mai dezvăluit omul de afaceri.
Acţiunea de vânzare a aurului a început după ce Kim Jong-Un a preluat conducerea ţării în urma morţii lui Kim Jong-Il din decembrie 2011.
Coreea de Nord a început să sufere de pe urma lipsei de valută forte după ce relaţiile economice cu Coreea de Sud au încetat ca urmare a acuzaţiilor de atacare a unui vas comercial sud-coreean în martie 2010, incident care a dus la moartea a 46 de persoane.
Anual, Coreea de Nord produce aproximativ două tone de aur, în special din minele situate în nord-vestul ţării.