Antena 3 CNN Externe Coreea de Nord sprijină Rusia cu trupe în Ucraina. Mai mulți nord-coreeni au fost uciși în Donețk, spune un ministru de la Seul

Coreea de Nord sprijină Rusia cu trupe în Ucraina. Mai mulți nord-coreeni au fost uciși în Donețk, spune un ministru de la Seul

A.I.
1 minut de citit Publicat la 07:00 09 Oct 2024 Modificat la 09:17 09 Oct 2024
soldati nord-coreeni
Ministrul Apării de la Seul crede că sunt "probabil adevărate" informațiile conform cărora mai mulți militari nord-coreeni ar fi fost uciși în Donețk. Sursă foto: Hepta

Este foarte probabil ca regimul de la Phenian să desfășoare trupe regulate în Ucraina, în sprijinul Rusiei.

Estimarea aparține ministrul sud-coreean al Apărării, Kim Yong-Hyun, care le-a împărtășit, marți, această perspectivă parlamentarilor de la Seul, notează Kyiv Independent

„Deoarece Rusia și Coreea de Nord au semnat un tratat reciproc asemănător unei alianțe militare, posibilitatea unei astfel de desfășurări este foarte probabilă”, a argumentat ministrul sud-coreean.

Kim Yong-Hyun a comentat, de asemenea, informațiile apărute recent în presa ucraineană, potrivit cărora membri ai armatei nord-coreene ar fi fost răniți sau uciși în apropierea orașului Donețk.

Ministrul a spus că acest lucru este "probabil adevărat".

Grupul de soldați nord-coreeni ar fi sosit în teritoriul ucrainean controlat de Rusia pentru a face schimb de experiență cu militarii Moscovei, conform unei știri difuzate de Interfax-Ucraina pe 4 octombrie.

Șase nord-coreeni ar fi fost uciși și alți trei, răniți în urma unui atac cu rachete.

„Credem că au existat răniți și decese în rândul trupelor nord-coreene din Ucraina”, a declarat Kim Yong-Hyun.

Moscova și Phenianul au aprofundat cooperarea militară, în contextul în care Rusia, confruntată cu sancțiuni internaționale, caută arme și alte tipuri de sprijin în războiul său împotriva Ucrainei.

Cele două țări au semnat un pact de apărare reciprocă în timpul vizitei președintelui rus Vladimir Putin la Phenian, în cursul acestui an.

Presa internațională a relatat că regimul lui Kim Jong Un a aprovizionat Rusia cu cantități mari de proiectile de artilerie și cu rachete balistice pe parcursul războiului.

Strategia militară adoptată de Moscova necesită cantități mari de proiectile de artilerie pentru a distruge pozițiile adversarului sau pentru a pregăti atacuri terestre.

×
x close