Smartphone-ul fabricat în Coreea de Nord, denumit Arirang după un cunoscut cântec popular nord-coreean, foloseşte sistemul Android.
AICI MAI MULTE FOTOGRAFII DE LA VIZITA LUI KIM JONG UN
"Aceste telefoane vor fi foarte convenabile pentru utilizatori deoarece camera foto are mulţi pixeli", a declarat Kim Jong-un, citat de agenţia oficială de presă nord-coreeană KCNA.
Deşi Coreea de Nord se laudă cu realizarea integrală a acestui smartphone în interiorul graniţelor sale, administratorul blogului North Korea Tech susţine că dispozitivele sunt cel mai probabil fabricate în China şi aduse cu vaporul special pentru vizita lui Kim Jong Un.
Kim Jong-un este surprins în timpul vizitei în fabrica de producţie a smartphone-urilor în timp ce gesticulează şi le dă indicaţii muncitorilor, generalii care îl însoţesc pe liderul nord-coreean luând, conştiincios, notiţe.