Coreea de Nord nu se află în spatele atacului cibernetic WannaCry, a afirmat un purtător de cuvânt de la Ministerul nord-coreean de Externe. Această declarație a fost făcută după ce SUA a acuzat Coreea de Nord că ar fi resonsabilă pentru cele întâmplate.
”Aşa cum am spus în mod clar în repetate ocazii, nu avem nicio legătură cu atacurile cibernetice şi nu simţim nevoia să răspundem unor asemenea acuzaţii absurde venite din partea SUA”, a spus purtătorul de cuvânt nord-coreean.
Casa Albă spusese în urmp cu câteva zile că Coreea de nord este "în mod direct responsabilă" pentru atacul cibernetic comis.
Atacul a afectat peste 300.000 de computere din 150 de țări, printre care se numără și SUA, Rusia, Marea Britanie, Italia, Spania și chiar România.