"Îl vom face să plătească până la capăt pe trădătorul Lee Myung-bak şi pe clica sa, pentru păcatele de neiertat, pentru eternitate, pe care le-a comis cu ocazia funeraliilor naţionale", scrie presa coreeană.
Însă regimul nu a precizat în ce constau aceste represalii.
La televiziune, aceste declaraţii au fost repetate timp de zece minute de către prezentator, în timp ce o banderolă cu aceleaşi cuvinte era afişată în partea de jos a ecranului.
Coreea de Nord reproşează Coreei de Sud că a interzis vizitele la Phenian în vederea prezentării de condoleanţe.
Doar două delegaţii sud-coreene au fost autorizate de cealaltă parte a frontierei, înainte de funeraliile lui Kim Jong-il, pentru a prezenta un omagiu liderului defunct.
Cele două delegaţii erau conduse de văduva fostului preşedinte sud-coreean Kim Dae-jung, care a organizat împreună cu Kim Jong-il primul summit intercoreean din istorie, în 2000, şi de către preşedinta grupului Hyundai.
Phenianul mai reproşează Seulului lansarea de manifeste de către activişti, îndemnând la insurecţie împotriva dinastiei Kim. Aceste manifeste au fost trimise în ziua funeraliilor, cu baloane lansate spre Coreea de Nord.