Analiştii speculează că nord-coreeni vor folosi la următorul test rachete de tip Musudan, bazate pe varianta sovietică R-27, concepute în anii '60 şi care pot fi lansate de pe submarine, scrie New Scientist.
Racheta a fost văzută la o paradă militară, în 2010, la Phenian.
Dacă nord-coreenii au perfecţionat tehnologia prin care racheta este alimentată, atunci Musudan ar putea lovi obiective aflate la o distanţă cuprinsă între 2.500 şi 4.000 de kilometri, ceea ce ar face să lovească teritoriul Guam al SUA, din Oceanul Pacific.
Specialiştii susţin că racheta Musudan, cunoscută şi sub denumirea No-dong B, ar fi fost testată în Iram, în 2006.
În aprilie 2012, şase rachete KN-08 au fost văzute la o paradă militară la Phenian. La prima vedere, aceste rachete balistice sunt intercontinentale şi ar putea străbate până la 10.000 de kilometri.
Cu toate acestea, doi ingineri germani, specialişti în rachete, Markus Schiller şi Robert Schmucker, au analizat fotografiile şi au ajuns la concluzia că acele rachete erau falsuri menite să deruteze analiştii străini.
În ultimele săptămâni, Coreea de Nord a ameninţat că ar putea ataca Statele Unite sau Coreea de Sud. Potrivit serviciilor de spionaj, regimul de la Phenian a transferat două rachete cu rază medie de acţiune pe coasta de est.