Coreea de Nord ameninţă că îşi va dezvolta sistemul defensiv şi nuclear, dacă "ostilităţile americane" vor continua.
Ministerul de Externe de la Phenian a remis un comunicat, miercuri dimineaţă, la câteva ore după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie, în care se condamnă lansarea unei noi rachete nord-coreene.
Conform forului internaţional, "aspiraţiile" spaţiale ale statului comunist contravin embargoului impus, în ceea ce priveşte regimul nuclear şi balistic.
Conform rezoluţiei aprobată în unanimitate, sancţiunile dictate împotriva Phenianului vor fi mult mai aspre.
Autorităţile nord-coreene pretind că lansarea rachetei din 12 decembrie a avut scopuri ştiiţifice, în vederea plasării unui satelit pe orbită. Totodată, comunicatul oficial precizează că programul spaţial va continua după calendarul stabilit iniţial.
Statele Unite şi aliaţii săi consideră că lansarea unei rachete cu rază lungă de acţiune reprezintă o camuflare a testelor militare balistice. De asemenea, Phenianul este suspectat că ar încerca să monteze un focos nuclear, capabil să lovească teritoriul SUA.