Coreea de Nord are capacitatea de a lansa un "atac militar preventiv" împotriva Statelor Unite, avertizează ministrul nord-coreean de Externe, Ri Su-Yong, pe fondul exerciţiilor militare americano - sud-coreene.
"Republica Democrată Populară Coreeană (denumirea oficială a Coreei de Nord - n.red.) nu are altă variantă decât să îşi consolideze capacităţile nucleare de disuasiune pentru a face faţă ameninţării atomice din ce în ce mai mari a Statelor Unite", a declarat Ri Su-Yong, potrivit
Reuters, la o conferinţă pe tema dezarmării organizată de ONU la Geneva.
"Acum, Coreea de Nord, are capacitatea de a descuraja Statele Unite şi de a lansa un atac militar preventiv, în caz de necesitate", a avertizat şeful diplomaţiei de la Phenian.
Ri Su-Yong, în vârstă de 75 de ani, dispăruse din atenţia publică de circa un an şi existau zvonuri că fusese executat împreună cu mentorul său, Jang Song Thaek, unchiul dictatorului nord-coreean Kim Jong-Un. Săptămâna trecută, regimul stalinist din Coreea de Nord ameninţa Statele Unite cu un "război sacru nemilos", eventual de tip nuclear, în contextul unui exerciţiu militar americano - sud-coreean. "Armele nucleare nu sunt monopolul Statelor Unite", avertiza Rodong Sinmun, publicaţia Partidului Comunist nord-coreean.
"Statele Unite se înşeală crezând că teritoriul continental american este în siguranţă", adauga publicaţia nord-coreeană. "Coreea de Nord va purta un război sacru nemilos împotriva Statelor Unite, dat fiind că Washingtonul a ales confruntarea", sublinia Rodong Sinmun.
Ameninţările regimului Kim Jong-un intervin în contextul în care Coreea de Sud şi Statele Unite efectuează exerciţii navale implicând zece nave sud-coreene, un distrugător american şi elicoptere de tip Sea Hawk. Pe fondul exerciţiilor, armata nord-coreeană a lansat luni două rachete cu rază scurtă de acţiune în Marea Japoniei.