Coreea de Nord a avertizat marţi Statele Unite împotriva unei "catastrofe atroce" şi şi-a plasat trupele în alertă, înaintea unor manevre comune prevăzute de Statele Unite, Japonia şi Coreea de Sud, la care participă un submarin nuclear american, relatează AFP.
Tonul a urcat la Phenian de câteva zile, după anunţarea săptămâna trecută de către Seul şi aliatul său american a unui plan care prevede o "disuasiune adaptată" ameninţării reprezentate de nord-coreeni.
Manevre navale tripartite urmează să înceapă marţi în zona Peninsulei Coreea, dacă dispare ameninţarea unui taifun. La exerciţii urmează să participe submarinul american cu propulsie nucleară USS George Washington.
Trupe nord-coreene "urmează să fie pregătite să lanseze o operaţiune în orice moment", a declarat pentru agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA un purtător de cuvânt al armatei nord-coreene.
Situaţia în peninsulă "se tensionează din nou", a avertizat Phenianul, care previne Washingtonul că, cu cât se vor apropia mai mult militarii de Coreea de Nord, "cu atât acţiunile lor pot provoca dezastre imprevizibile".
"
Statele Unite vor fi în totalitate responsabile de o catastrofă atroce cu care se vor confrunta forţele lor de agresiune imperialistă", a adăugat KCNA, recurgând la vocabularul "războinic" al regimului stalinist.