Antena 3 CNN Externe Copilul care a supraviețuit accidentului teleferic din Italia s-a trezit

Copilul care a supraviețuit accidentului teleferic din Italia s-a trezit

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 09:30 26 Mai 2021 Modificat la 10:48 26 Mai 2021
o_1f6jll6rl1bgn1i5runa1g7qvfvb.jpg
Sursa foto: Getty Images

Copilul este internat în secția de terapie intensivă a spitalului Regina Margherita, scrie „La Stampa”.

„A petrecut o noapte liniștită și condițiile sale sunt stabile. Acest lucru a determinat echipa de medici să înceapă procesul de trezire a copilului, care constă în reducerea medicamentelor”, declară medicul Giovanni La Valle.

Medicii subliniază și aspectul psihologic: „Copilul trebuie să aibă sprijinul psihologilor atât în ​​timpul trezirii, cât și după trezire. Echipa noastră de psihologi, experți și specializați în aceste cazuri s-a pregătit și va sprijini echipa de anesteziști în timpul trezirii. Mai târziu vor avea grijă atât de copil, cât și de familie”.

Prognosticul medicilor rămâne rezervat. Doctorul Giorgio Ivani, directorul secției de anestezie și resuscitare pediatrică a spitalului, vorbește despre un „optimism precaut”, transmite Mediafax. 

Copilul și-a pierdut mama, fratele de doi ani și străbunicii materni în accidentul care s-a soldat cu 14 morți. 

Trei persoane au fost arestate 

Trei persoane au fost arestate în urma accidentului după ce anchetatorii au descoperit că un sistem de frânare de siguranță a fost „manipulat” pentru a evita blocajele continue ale telecabinei.

Pentru a evita blocajele telecabinei, sistemul de frânare de urgență a fost blocat cu o menghină, ceea ce înseamnă că atunci când cablul s-a rupt, sistemul de urgență nu a putut fi activat, a transmis procurorul din provincia Verbania, Olimpia Bossi, după audierile care au avut loc peste noapte, citat de agenția ANSA.

Un inginer, directorul serviciului și un șef operativ au fost arestați, conform DPA, citat de Mediafax. Cele trei persoane sunt acuzate de mai multe infracțiuni, între care crimă.

Telecabina care s-a prăbușit, în revizie generală doi ani

Două familii cu copii mici se află printre cele 14 persoane care au murit, după ce telecabina în care se aflau s-a prăbuşit şi s-a rostogolit 500 de metri pe versantul unui munte, duminică, 23 mai, după ce cablurile de susţinere s-au rupt în cel mai înalt punct al traseului.

În total, cinci grupuri de persoane s-au urcat în cabina telefericului. Printre ele, şi cele două cupluri care aveau copii mici. Oamenii sosiseră din Varese, Piacenza, Verbania sau Pavia. 

Telecabina, o atracție pentru turiști, leagă Stresa de masivul Mottarone de-a lungul unei călătorii suspendate de 20 de minute, care ajunge la 1.500 de metri deasupra solului, oferind o perspectivă spectaculoasă asupra Alpilor.

Presa italiană menționează că telecabina care face legătura cu Mottarone a fost închisă în anul 2014 în vederea reviziei generale și a fost redeschisă în 2016.

Pe parcursul reviziei, au fost schimbate motoarele, panourile electrice, echipamentele electronice și transformatoarele de curent.

 

×
x close