Antena 3 CNN Externe Un copil de 5 ani îi cere premierului Italiei să nu îl bage pe Moş Crăciun în carantină

Un copil de 5 ani îi cere premierului Italiei să nu îl bage pe Moş Crăciun în carantină

Claudia Popovici
4 minute de citit Publicat la 20:15 13 Noi 2020 Modificat la 20:15 13 Noi 2020
o_1en1a61hs1ij2q3ecm7qd71hs9g.jpg

Tommaso are 5 ani şi locuieşte în Cesano Maderno, Italia. Visul său este să ajungă elf şi să îl ajute pe Moş Crăciun să aducă la timp cadourile pentru copii.

De aceea, cu ajutorul părinților, a decis să-i trimită premierului italian o scrisoare prin care solicită sprijin suplimentar, notează presa locală Monza Today.

"Dragă președinte Conte,

Numele meu este Tommaso Z. Locuiesc în Cesano Maderno (MB), am 5 ani și merg la grădinița Sant’Anna. În familie și la școală respectăm toate regulile și prevederile dumneavoastră. Ne spălăm întotdeauna mânuțele, păstrăm distanța față de alte persoane, iar adulții poartă măști”, a scris Tommaso în scrisoare.

El spune apoi că, împreună cu mama sa, a calculat zilele rămase pănă la Craciun şi a început să îşi facă griji că, din cauza restricțiilor impuse de guvernul italian pe timp de noapte, Mosul nu va mai putea livra cadourile copiilor.

"Voiam să vă întreb dacă puteți face o declaraţie specială pentru a-i permite să transporte cadourile tuturor copiilor din lume. Știu că Moș Crăciun este bătrân și este riscant să intre în case, dar el este înțelept și cu siguranță va purta masca pentru a se proteja”, a mai scris Tommaso în scrisoare.

Premierul italian Giuseppe Conte a primit scrisoarea lui Tommaso şi a răspuns

"Dragă Tommaso, am citit mesajul tău și vreau să te liniștesc. Moș Crăciun m-a asigurat că este deja în posesia unei declaraţii speciale internaționale și poate călători peste tot pentru a distribui cadouri la toți copiii din lume. Fără nicio limită”, i-a transmis copilului premierul italian.

Moş Crăciun a dat asigurări că va respecta toate măsurile de protecţie

"Mi-a confirmat, de asemenea, că folosește mereu masca și păstrează distanța potrivită pentru a se proteja pe el însuși și pe toate pe persoanele pe care le întâlnește”,a mai transmis premierul copilului.

Mai mult, Moşul ne recomandă să lăsăm sub brad şi un dezinfectant

"Ideea de a-i lăsa sub brad, pe lângă laptele cald și biscuiți, și dezinfectantul, este foarte bună. O frecție bună îi va permite să-și dezinfecteze foarte bine mâinile și să plece din nou la drum în deplină siguranță”, a mai adăugat Conte.

Prim-ministrul italian l-a felicitat pentru iniţiativă pe Tommaso şi l-a asigurat că Moşul apreciază implicarea şi gestul său.

"De aceea, te anunț că nu va fi nevoie să mai precizezi în scrisoarea ta către Moș Crăciun că ai fost cuminte: i-am spus eu. I-am povestit că anul acesta în Italia a fost un an foarte dificil și tu, ca și ceilalți copii, ați fost adorabili.

Am aflat și că vrei să-i ceri lui Moș Crăciun să facă să dispară coronavirusul. Nu risipi ocazia de a cere un cadou în plus", a mai spus Conte.

Tommaso îşi doreşte ca virusul să dispară

„De dispariția coronavirusului ne vom ocupa noi, adulții, toți împreună. Astfel, tu și colegii tăi veți putea în curând să vă întoarceți să vă jucați în libertate și voie bună, și să vă îmbrățișați cu toții. Lipsiți de griji, ca întotdeauna. O îmbrățișare puternică, Giuseppe Conte”, a conchis premierul

Tomasso a primit cu entuziasm răspunsul lui Conte şi a făcut o promisiune

"Vă promit că, pe lângă laptele cald și biscuiții, voi pune și dezinfectantul sub brad. Vă doresc spor la muncă și sper că puteți face această excepție doar pentru el. Aștept răspunsul dumneavoastră pentru putea să-i anunț și pe prietenii mei. Mulțumesc, Tommaso”.

În acest context nesigur, copiii au nevoie de reasigurări din partea părinților și a adulților importanți pentru a se putea adapta cu o mai mare uşurinţă vieții cotidine

"Nevoile emoționale de bază ale copiilor, precum nevoia de stabilitate și predictibilitate au fost grav afectate de deciziile luate, chiar dacă acestea au ca scop siguranța tuturor. Copiii, mai ales cei mici au nevoie de stabilitate și de rutină, pentru a ști ce urmează și a se simți în siguranță.

Cum planificarea activităților și rutinelor au suferit modificări (uneori peste noapte), aceștia au nevoie să le fie ascultate nevoile și dorințele mai mult ca oricând", a spus în exclusivitate pentru Antena3.ro, Elena Gheoculescu psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ.

Pentru copii exteriorizarea emoţiilor prin joc şi joacă este foarte importantă

"Când copiii trăiesc în medii în care rutinele se schimbă frecvent, pot manifesta reacții emoționale intense, de aceea exteriorizarea emoțiilor prin joc și joacă, prin realizarea de scrisori și alte activități terapeutice, specifice copilului mic îl pot ajuta să se simtă în siguranță , într-o mare de nesiguranță", a mai precizat Elena Gheoculescu psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ.

Copiii au nevoie de puterea magică a lui Moş Crăciun

"Moș Crăciun este un personaj mitologic care împarte tuturor copiilor daruri de Crăciun. Mai mult decât atât, acesta împlinește și dorințe. Copiii au nevoie să fie asigurați că Moș Crăciun va ajunge la ei, au nevoie să știe că acest bătrân înțelept poate să aibă grijă de el și de ceilalți.

În acest vremuri pe care nu le-am mai trăit niciodată mulți copiii își doresc pe lângă darurile specifice de Crăciun și să se întâlnească cu prieteni lor, ca lumea să fie un loc mai sigur, ca membri familiei să fie sănătoși, ca virusul să plece sau să se găseasca o ”poțiune magică” care să ne țină pe toți în siguranță.

Copiii au nevoie de putera magică a lui Moș Crăciun, care este darnic și bun pentru a retrăi ”normalitatea” și a menține vie credința că pandemia se va termina și ne vom putea bucura unui de alți, așa cum era odată", a mai precizat pentru Antena3.ro Elena Gheoculescu psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ.

 

 

×
x close