Localnicii au incendiat tabăra acum două săptămâni, după ce a apărut o ştire conform căreia o femeie de etnie rromă a încercat să răpească un bebeluş într-o altă locaţie a oraşului. De atunci, atacurile au continuat, mai multe sticle incendiare fiind aruncate în casele improvizate ale rromilor.
Învăţătorii de la şcoala din Napoli le-au cerut elevilor să explice ce simt ei despre persecutarea rromilor. Răspunsul a fost reprezentat de o serie alarmantă de desene şi eseuri, în care mulţi şi-au exprimat sprijinul pentru acţiunile napoletanilor. ?Ţiganii fură copii pentru a le folosi organele în transplanturi?, a scris unul dintre copii. ?Noi nu suntem rasişti, dar dacă ei vor să rămână aici trebuie să nu mai fure?, spune altul.
Un alt copil a desenat câteva clădiri în flăcări şi un grup de oameni în afara lor care strigau ?Luptaţi, luptaţi!? şi ?Plecaţi de aici, rromilor!?. Atacurile vin în urma unei intoleranţe faţă de imigranţi în creştere a italienilor, alimentată de mulţi oficiali ai noului guvern condus de premierul Silvio Berlusconi.
Foto: The Telegraph
Antena3.ro