Cel
puţin 430 de persoane au fost arestate sâmbătă la Copenhaga,
după ce demonstranţii, evacuaţi cu şase luni în urmă
dintr-un centru pentru tineret, au încercat să ocupe abuziv o
altă clădire. Purtătorul de cuvânt al poliţiei daneze a
declarat că este cel mai mare număr de arestări făcut în
Danemarca după un singur incident.
Nici o persoană nu a fost
rănită, deşi aproximativ 3.000 de persoane au încercat să
se urce chiar şi pe maşinile poliţiei pentru a ajunge în
clădire, iar forţele de ordine au fost nevoite să riposteze
folosind gaze lacrimogene. În ciuda eforturilor, demonstranţii
nu au reuşit să ocupe clădirea.
Antena3.ro