Înțelegerea, susținută de mai mult de 80 de țări, își propune o scădere a cantității de metan degajat în atmosferă cu 30% până în anul 2030, plecând de la nivelurile atinse în 2020.
Von der Leyen (foto), care a discutat la summit cu președintele SUA, Joe Biden, a spus că reducerea emisiilor de metan este una dintre cele mai eficiente măsuri pe care națiunile le pot lua pentru a menține creșterea temperaturilor globale în ținta stabilită, de 1,5 grade Celsius (până la finele secolului).
"Nu putem aștepta până în 2050, trebuie să reducem rapid emisiile. Este măsura cea mai la îndemână", a spus șefa Comisiei Europene.
"Nu este doar ceva ce trebuie să facem pentru a proteja mediul în viitor. Este o oportunitate uriașă", a spus, la rândul său, președintele SUA.
COP26. Cum vor reduce SUA emisiile de metan
Joe Biden a arătat că autoritățile SUA vor dispune măsuri interne, prin mobilizarea Agenției de Protecție a Mediului și a Departamentului Transporturilor în activitatea de reducere a pierderilor de metan din gazoductele și exploatările de țiței vechi și noi.
El a spus că autoritățile vor lucra împreună cu fermierii și crescătorii de animale pentru a reduce emisiile de metan aferente acestor activități.
Biden susține, pe baza datelor științifice, că metanul (CH4) produs de omenire este răspunzător pentru aproape jumătate (corespunzător unei jumătăți de grad Celsius) din încălzirea globală generată începând din secolul 19.
Din punct de vedere al efectelor încălzirii globale, metanul este depășit doar de dioxidul de carbon (CO2) din atmosferă. Metanul, produs în principal prin descompunerea organismelor vii, persistă mai puțin în atmosferă, comparativ cu dioxidul de carbon.
Însă capacitatea metanului de a absorbi căldură este net mai mare decât a dioxidului de carbon.
COP26. Liderii politici au convenit oprirea defrișărilor forestiere până în 2030
Atât emisiile de CH4 cât și cele de Co2 au atins maxime istorice anul trecut.
Anterior în cursul zilei, liderii de la COP26 au anunțat semnarea unui alt acord, de stopare a despăduririlor până în anul 2030.
Președintele rus, Vladimir Putin și cel brazilian, Jair Bolsonaro, care nu participă la COP26 și ale căror țări dețin o mare parte din suprafața împădurită a planetei, și-au exprimat în mesaje înregistrate susținerea pentru acordul de stopare a defrișărilor.
În total, peste 100 de lideri reprezentând state ce dețin 85% din pădurile lumii au convenit să semneze acest document.