"Tocmai am vorbit cu preşedintele iranian Rohani", a declarat preşedintele Obama într-o intervenţie, la Casa Albă, imediat după ora locală 15.30 (22.30, ora Romaniei).
Este vorba despre un anunţ pe cât de neaşteptat, pe atât de spectaculos, în contextul în care Statele Unite şi Iranul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în 1980, în urma Revoluţiei islamice, şi au poziţii opuse cu privire la un program nuclear ridicat de Teheran la statutul de simbol al suveranităţii sale.
Rohani, care a fost învestit ca preşedinte luna trecută după ce a beneficiat de susţinerea reformatorilor, şi-a multiplicat, de atunci, semnalele de deschidere către Occident, spre deosebire de diatribele predecesorului său ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad.
Aceste declaraţii "constructive" au fost relevate ca atare de către Washington, care a cerut totodată "fapte" înainte să ia în calcul o anulare a sancţiunilor care au un efect devastator asupra economiei iraniene.
"Am discutat despre încercările noastre în curs de a ajunge la un acord asupra programului nuclear iranian", a adăugat şeful statului american, care s-a declarat pregătit pentru dialog cu Republica islamică încă din 2007, de la începutul primei sale campanii pentru alegerile prezidenţiale.
Guvernul iranian a confirmat ulterior acest apel, anunţat şi printr-un mesaj postat pe contul său de Twitter de către preşedintele Rohani chiar înainte ca omologul său american să ia cuvântul.
Cei doi preşedinţi "au insistat asupra voinţei politice de soluţionare rapidă a problemei nucleare, de pregătire a căii în vederea soluţionării altor probleme şi de a coopera în afacerile regionale", a anunţat preşedinţia pe site la Teheran.
Potrivit aceleiaşi surse, cei doi preşedinţi s-au pus de acord să încredinţeze şefilor diplomaţiilor lor - ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif şi secretarul de Stat american John Kerry - misiunea pregătirii "imediat ce este posibil" a condiţiilor unei "cooperări necesare".
Prima discuţie directă între un lider american şi unul iranian în ultimii 30 de ani, această convorbire telefonică a avut loc în timp ce Rohani "se afla în drum către aeroport pentru a părăsi New York-ul". El încheia astfel o vizită de cinci zile cu ocazia Adunării Generale a ONU.