"Am realizat acordul. Consiliul European a convenit asupra bugetului financiar multianual pentru restul acestui deceniu. A meritat aşteptarea", a anunţat preşedintele Van Rompuy pe contul său de Twitter.
România, dar şi Bulgaria şi Cehia ar fi fost nemulţumite de cadrul financiar avansat în această dimineaţă de preşedintele Consiliului, potrivit publicaţiei EUobserver.com.
De asemenea, surse oficiale au precizat pentru Mediafax că propunerea formulată dimineaţă de Van Rompuy reducea semnificativ alocarea pentru România, cu peste un miliard sub pragul de 40 de miliarde.
Acordul la care au ajuns liderii europeni cu ocazia summitului de la Bruxelles prevede un buget multianual al Uniunii Europene de 960 de miliarde de euro, prima scădere bugetară din istoria Blocului comunitar.
Cifra a fost dezvăluită de preşedintele Franţei, Francois Hollande, potrivit AFP.
Comisia Europeană solicitase un buget de 1.003 miliarde de euro. Bugetul alocat României este de 39,887 miliarde de euro, mai mare decât precedentul.
Pentru exerciţiul financiar 2007-2013, România a avut o alocare totală de 33,5 miliarde euro.
Citeşte şi:
Scandal pe bugetul Uniunii Europene. Parlamentul European nu acceptă înţelegerea privind bugetul financiar multianual
Dialog şi schimb de zâmbete între preşedintele Traian Băsescu şi premierul ungar Viktor Orban, la Consiliul European