Karl Rove, consilierul
politic al preşedintelui George Bush, va demisiona la sfârşitul
lunii august. Potrivit presei, Rove s-a gândit la retragere în
urmă cu un an, însă nu a vrut să demisioneze imediat după
victoria adversarilor democraţi în alegerile parlamentare.
Deşi Rove susţine că demisionează de dragul familiei, există
voci care spun că se retrage pentru a evita audierile în
cadrul Congresului.
În ultimul an, preşedintele american a mai
pierdut şi alţi consilieri de la Casa Albă.
Antena 3