Antena 3 CNN Externe Consilier prezidenţial rus: Criza din Ucraina este provocată de SUA şi de aliaţi din cadrul NATO

Consilier prezidenţial rus: Criza din Ucraina este provocată de SUA şi de aliaţi din cadrul NATO

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 23:39 31 Ian 2014 Modificat la 23:39 31 Ian 2014
Consilier prezidenţial rus: Criza din Ucraina este provocată de SUA şi de aliaţi din cadrul NATO
Foto: Intact Images/EPA
Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, va pierde puterea dacă nu va învinge rebeliunea, este de părere un consilier al Kremlinului, afirmând că Statele Unite şi alte ţări membre NATO sunt la originea crizei din Ucraina.
 
"Viktor Ianukovici se confruntă cu o lovitură de stat", a declarat Serghei Glaziev, potrivit AFP, informează Mediafax.
 
"El este garantul Constituţiei. Fie apără statul ucrainean şi învinge rebeliunea, provocată şi finanţată de forţe externe, fie riscă să piardă puterea, şi atunci va fi un haos şi un conflict permanent în Ucraina", a adăugat consilierul preşedintelui Vladimir Putin.
 
Glaziev a acuzat Statele Unite şi "aliaţii acestora din cadrul NATO" că ar fi la originea crizei din Ucraina, prin finanţarea cu "miliarde de dolari" a organizaţiilor nonguvernamentale care au cultivat "sentimente rusofobe" în societatea ucraineană.
 

×
x close