
Conor McGregor, fostul luptător de arte marțiale mixte, a anunțat că își dorește să candideze pentru funcția de președinte al Irlandei. Dacă va fi ales, el promite să organizeze un referendum privind Pactul UE pentru migrație, potrivit CNN.
McGregor, care s-a întâlnit recent cu fostul președinte american Donald Trump la Casa Albă, a scris pe rețelele sociale că se opune „în mare măsură” împotriva pactului, dar consideră că decizia trebuie să aparțină poporului irlandez.
„Dar nu este alegerea mea sau a guvernelor. Este alegerea poporului irlandez!”, a scris acesta.
În vârstă de 36 de ani, sportivul a spus că vrea să afle de ce guvernul Irlandei a susținut atât de mult acest acord.
El a subliniat că fiecare cetățean trebuie să aibă „o voce și o alegere” în această privință și i-a îndemnat pe oameni să îl susțină. „Să vă faceți vocea auzită!”, a transmis McGregor.
McGregor, criticat după declarațiile sale despre imigrație
Într-o fotografie postată în mediul online, Conor McGregor apare în fața unui avion, ținând un copil în brațe și purtând o șapcă cu sloganul „Make Ireland Great Again”.
Aflat în vizită la Casa Albă, fostul luptător de MMA a criticat imigrația, susținând că Irlanda „este pe punctul de a-și pierde identitatea” din cauza „imigrației ilegale”.
Declarațiile sale au fost criticate dur de prim-ministrul irlandez Micheál Martin, care a spus că acestea sunt „greșite” și nu reflectă spiritul Zilei Sfântului Patrick sau opinia poporului irlandez. Vicepremierul Simon Harris a adăugat că McGregor „nu are niciun mandat” să vorbească în numele țării.
În anul 2024, McGregor a fost acuzat de Nikita Hand că a violat-o, cea din urmă câștingând procesul civil și primind despăgubiri de peste 200. 000 de lire sterline.
Un juriu de la Înalta Curte din Dublin a decis că McGregor a agresat-o într-un hotel din Dublin, în 2018. Sportivul a anunțat că va face apel împotriva verdictului.