Jocurile Olimpice de vară de anul viitor, de la Beijing, vor avea
soarta competiţiei din 1980 de la Moscova? Un scenariu nedorit, dar
cu un an înaintea deschiderii, la 8 august 2008, a celei mai
importante întreceri sportive, Congresul SUA a înscris pe
ordinea de zi două rezoluţii privind boicotarea oficială de către
Casa Albă a Olimpiadei din China. Motivul: multiplele cazuri de
încălcare a drepturilor omului din această ţară, precum şi
sprijinul acordat de Beijing unor regimuri "certate" cu
valorile democratice, precum Sudan şi Coreea de Nord, anunţă
<i>Curentul</i>. Documentele susţin că un factor
determinant pentru îmbunătăţirea situaţiei din China îl
constituie voinţa politică a ţărilor dispuse să-şi trimită
sportivii la Beijing. Ele trebuie să decidă dacă vor să
folosească acest moment pentru a ridica în mod categoric
problema drepturilor omului în China.