Antena 3 CNN Externe Confuzie privind identitatea autorului masacrului din Connecticut

Confuzie privind identitatea autorului masacrului din Connecticut

<1 minut de citit Publicat la 10:26 15 Dec 2012 Modificat la 10:26 15 Dec 2012
Confuzie privind identitatea autorului masacrului din Connecticut
Foto: Mediafax/AFP
Autorului atacului dintr-o şcoală primară din Connecticut (nord-est) a fost identificat de poliţie, care a refuzat însă, vineri seara, să precizeze numele acestuia în cadrul unei conferinţe de presă, relatează AFP.
   
Posturile americane de televiziune l-au identificat într-o primă fază pe atacator în persoana lui Ryan Lanza, în vârstă de 24 de ani. În cursul după amiezii însă, ele au revenit asupra identităţii, afirmând că atacatorul, găsit mort în şcoală, potrivit poliţiei, se numea de fapt Adam Lanza şi avea 20 de ani.
   
Ryan Lanza ar fi de fapt fratele ucigaşului, potrivit presei americane. Postul de televiziune CBS a filmat arestarea lui Ryan Lanza, care în prezent este interogat de poliţie.
   
Douăzeci şi şase de persoane, dintre care 20 de copii au fost ucise, vineri dimineaţa, într-o şcoală primară din Connecticut (nord-est), într-unul dintre cele mai grave masacre comise vreodată într-o instituţie şcoală din Statele Unite, devenit imediat o dramă naţională.

×
x close