Antena 3 CNN Externe Confruntările armate din Siria, la frontiera cu Israelul, s-au soldat cu 30 de morţi în şapte zile

Confruntările armate din Siria, la frontiera cu Israelul, s-au soldat cu 30 de morţi în şapte zile

S.T.
1 minut de citit Publicat la 19:54 09 Noi 2012 Modificat la 19:54 09 Noi 2012
Confruntările armate din Siria, la frontiera cu Israelul, s-au soldat cu 30 de morţi în şapte zile
Foto: Mediafax/AFP
Peste 30 de militari şi insurgenţi sirieni au fost ucişi în ultimele şapte zile în zona demilitarizată din Platoul Golan, la frontiera dintre Siria şi Israel, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, citat de AFP.

Luptele între insurgenţii sirieni şi forţele guvernamentale au avut loc în satele Briqa, de Bir Ajem şi al-Herch din provincia siriană Qoneitra.

"Confruntările au avut loc în zona demilitarizată, în ultima săptămână înregistrându-se peste 30 de morţi", explică directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

Israelul l-a somat pe preşedintele Siriei, Bashar Al-Assad, să evite tirurile cu obuze în zona Platoului Golan, statul evreu avertizând că este pregătit să se apere. Avertismentul intervine în contextul în care mai multe obuze de mortieră au fost lansate în ultimele zile din Siria spre Podişul Golan, o zonă aflată sub controlul Israelului din anul 1967.

Armata israeliană a stabilit că obuzele nu au fost lansate intenţionat, ci au ajuns eronat pe teritoriul israelian, în cadrul confruntărilor armate dintre forţele opoziţiei siriene şi trupele subordonate regimului Al-Assad.

"Considerăm că regimul de la Damasc este responsabil de ceea ce se întâmplă de-a lungul frontierei", a atras atenţia vicepremierul israelian Moshe Ya'alon. "În cazul în care conflictul din Siria se va extinde în direcţia noastră, vom şti cum să apărăm cetăţenii statului Israel şi suveranitatea israeliană", a adăugat oficialul israelian.

Israelul a anexat oficial Înălţimile Golan în anul 1981, deşi decizia nu este recunoscută la nivel internaţional. Siria insistă că teritoriul strategic îi aparţine şi a negociat situaţia cu statul evreu. Deşi cele două state au semnat un acord privind demilitarizarea zonelor de frontieră, practic sunt în război în continuare, pentru că nu există niciun acord de pace.

×
x close