Antena 3 CNN Externe Conflictul din Nagorno-Karabah s-ar putea încheia. Armenia și Azerbaidjan se pregătesc să semneze un acord de pace

Conflictul din Nagorno-Karabah s-ar putea încheia. Armenia și Azerbaidjan se pregătesc să semneze un acord de pace

A.O.
1 minut de citit Publicat la 10:54 20 Mar 2025 Modificat la 10:54 20 Mar 2025
harta regiunea Nagorno Karabah Getty Images
Armenia şi Azerbaidjan au purtat două războaie, unul la căderea URSS câştigat de Armenia, iar celălalt în 2020 câştigat de Azerbaidjan, pentru controlul asupra regiunii azere Karabah. Foto: Getty Images

Armenia a cerut joi Azerbaidjanului să înceapă consultările pentru semnarea unui acord de pace. Cele două ţări rivale din Caucaz au încheiat săptămâna trecută negocierile asupra acestui text, care ar trebui să pună capăt unui conflict de aproape patru decenii, relatează Agerpres. 

„Proiectul de acord de pace dintre Armenia şi Azerbaidjan a fost armonizat şi aşteaptă semnarea. Îi propun preşedintelui azer Ilham Aliev să înceapă consultări privind semnarea acordului de pace, al cărui proiect a fost aprobat" de ambele părţi, a scris joi premierul armean Nikol Paşinian pe Telegram.

Armenia şi Azerbaidjan au purtat două războaie, unul la căderea URSS câştigat de Armenia, iar celălalt în 2020 câştigat de Azerbaidjan, pentru controlul asupra regiunii azere Karabah.
Aceasta a fost în cele din urmă recucerită în întregime de Baku de la separatiştii armeni în septembrie 2023, după o ofensivă militară fulgerătoare.

Azerbaidjanul şi Armenia au anunţat joia trecută că au convenit asupra unui „acord de pace” în urma negocierilor menite să rezolve decenii de conflict. Cu toate acestea, textul nu a fost încă semnat de cele două părţi, diplomaţia armeană afirmând că doreşte consultări „cu privire la data şi locul semnării”.

Armenii şi azerii au trecut printr-o multitudine de ciocniri transfrontaliere de la independenţa lor după căderea Uniunii Sovietice în 1991. Rusia, UE şi Statele Unite au participat, în diferite momente, la eforturile de mediere.

Azerbaidjanul, mai bogat şi mai bine înarmat decât vecinul său datorită resurselor sale petroliere şi a alianţei cu Turcia, aşteaptă în special ca Armenia să-şi modifice Constituţia care face referire la declaraţia sa de independenţă, un document care menţionează poziţia Erevanului cu privire la Karabah. Orice modificare constituţională ar trebui, însă, supusă unui referendum, ceea ce amână finalizarea acordului.

Armenia a recunoscut deja suveranitatea azeră asupra acestei regiuni muntoase pe care ambele ţări o consideră centrală în contextul istoriei lor şi de unde populaţia etnică azeră a fugit în anii 1990 după victoria militară armeană.

La sfârşitul ofensivei azere din septembrie 2023, Baku a recâştigat controlul asupra Karabahului, ceea ce a împins la exod aproape întreaga populaţie etnică armeană, aproximativ 100.000 de oameni.

Anul trecut, Armenia a predat către Azerbaidjan patru sate de graniţă pe care le controla de zeci de ani, în urma unui acord privind demarcarea frontierei lor. 

×
x close