Serviciile ruse de informaţii au dezvăluit vineri presei ruse numele şefului filialei CIA din Moscova în 2011, o încălcare excepţională a protocolului, după câteva zile de la anunţul FSB privind prinderea în flagrant a unui agent american ce încerca să recruteze un agent rus, relatează AFP, conform
Mediafax.
Un reprezentant FSB (Serviciul federal de securitate) a oferit agenţiei de presă Interfax numele şefului filialei moscovite a CIA, subliniind că în 2011 FSB l-a "avertizat în mod oficial" împoriva unor "tentative provocatoare de a efectua recrutări în rândul agenţilor serviciilor ruse de securitate" şi l-a ameninţat cu "măsuri reciproce vizând agenţi CIA".
Postul de televiziune RT, finanţat de Kremlin, i-a dezvăluit de asemenea el numele, dar cu o ortografie uşor diferită de cea furnizată de către Interfax.
AFP, care nu este în măsură, pentru moment, să confirme numele exact al acestuia, a decis să nu îl publice.
La Washington, Jen Psaki, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, s-a limitat să declare vineri că nu a văzut aceste informaţii.
Rusia a anunţat marţi că a arestat în flagrant un diplomat american, agent CIA, care încerca să recruteze, la Moscova, un membru al serviciilor ruse, denunţând o "provocare" demnă de Războiul Rece.
"Agentul CIA Ryan C. Fogle, care lucrează sub acoperire ca secretar III la Departamentul politic din cadrul Ambasadei (Statelor Unite), a fost arestat în noaptea de luni spre marţi", anunţa FSB.
Ministerul rus de Externe l-a declarat pe diplomat persona non grata şi a cerut plecarea acestuia "cât mai repede".
La Washington, Psaki a refuzat vineri să spună dacă Fogle a părăsit sau nu Rusia.