?Noi suntem în ţară ortodoxă şi Ştefan cel Mare a apărat-o de tot soiul de jidovi, dar ei au venit şi au pus menora. Este o fărădelege, o îngăduinţă a puterii de stat de astăzi, care a permis aşa ceva într-o ţară ortodoxă. Eu fac apel, dacă sunteţi ortodocşi, sculaţi-vă şi spuneţi cuvântul vostru?, a declarat protoiereul Anatolie Cibric.
La scurtă vreme după incident, la faţa locului au sosit reprezentanţi ai minorităţii ebraice. Ilia Şaţ, directorul Congresului Evreilor din Republica Moldova, a declarat că acţiunea a fost una legală şi că au toate aprobările necesare. Reprezentanţii comunităţii evreieşti se întâlnesc luni în cadrul unui Congres Extraordinar pentru a decide ce măsuri trebuie să ia în urma incidentului.
Preşedintele Comunităţii Evreieşti. Alexandru Pincevschi, a calificat protestul ca fiind antisemit. Potrivit acestuia, reprezentanţii comunităţii vor discuta ceea ce s-a întâmplat cu conducerea Mitropoliei Moldovei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Mitropoliei gestul enoriaşilor nu a fost aprobat de conducere. ?Este vorba de o actiune necoordonată cu conducerea Mitropoliei Moldovei. Vom investiga acest caz şi vom lua măsurile care se impun. Este o acţiune regretabilă.?
Aproximativ 20 de poliţişti au asigurat ordinea la locul incidentului, unde s-a deplasat şi Şeful Poliţiei Municipale, Silviu Muşuc. Poliţia a adunat probe de la faţa locului pentru a vedea dacă protestul enoriaşilor poate fi încadrat la sancţiuni penale sau administrative.
20 de poliţişti au însoţit Menora care a fost transportată la Memorialul Victimelor Holocaustului.
Comunitatea evreiască din Republica Moldova numără, în prezent, 30.000 de membri. În anii 1900 erau 300.000 de evrei în Moldova, dar au fost decimaţi de holocaust şi de acţiunile antisemite din perioada stalinistă.
Antena3.ro