La
sediul ONU din New York a început sâmbătă o conferinţă
internaţională pe tema reconstrucţiei Irakului. Organizaţia
mondială doreşte să joace un rol sporit în Irak, în
ciuda dificultăţilor politice şi a violenţei persistente din
ţară. În acest timp, relaţiile dintre autorităţile de la
Bagdad şi Statele Unite sunt tot mai tensionate.
Înaintea
conferinţei de la sediul ONU, premierul irakian a descris pe un ton
optimist situaţia din ţară. „Securitatea s-a ameliorat într-un
mod uimitor, iar Bagdadul de azi este diferit faţă de cel de ieri,
iar în viitor, eforturile, planurile şi strategia noastră ne
vor permite să întărim şi mai mult securitatea şi să
îmbunătăţim viaţa de toate zilele.” a declarat primul
ministru irakian Nouri Al-Maliki.
Conferinţa nu începe,
totuşi, sub cele mai bune auspicii. Relaţiile dintre Irak şi
Statele Unite continuă să fie afectate de incidentul în care
cel puţin 11 oameni au fost ucişi de agenţii firmei Blackwater,
care asigură protecţia diplomaţilor americani. Irakienii afirmă
că deţin o înregistrare video care ar dovedi că agenţii au
deschis focul neprovocaţi. La rândul său, guvernul american
suspectează firma Blackwater că a vândut, pe piaţa neagră
din Irak, arme care ar fi putut ajunge la terorişti.
Pe de
altă parte, preşedintele irakian Talabani a cerut eliberarea unui
iranian arestat în regiunea kurdă din nordul Irakului.
Iranianul este acuzat de implicare în livrările de arme către
rebeli. Talabani, care este kurd, i-a acuzat pe militarii americani
că au „umilit” autorităţile locale în acest caz.
Un
nou incident ar putea tensiona şi mai mult relaţiile
americano-irakiene: soldaţii americani sunt acuzaţi că au ucis
şapte civili şi au arestat alţi 12 la sud de Bagdad. Armata
americană susţine că raidul a fost îndreptat împotriva
unor terorişti din Al-Qaida.
Antena 3