Liderii militari din Egipt au anunţat, marţi, că au ajuns la un acord pentru grăbirea procesului de transfer al puterii şi organizarea alegerilor prezidenţiale mai devreme decât fusese stabilit, informează
BBC.
Mareşalul Mohamed Hussein Tantawi a anunţat la postul public de televiziune că alegerile prezidenţiale vor fi organizate în luna iulie a anului viitor.
Înlăturarea conducătorilor militari şi organizarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale cât mai curând sunt principalele puncte de interes pentru protestatarii care manifestează în piaţa Tahrir din Cairo şi în alte oraşe egiptene.
Consiliul militar aflat la putere în Egipt şi liderii partidelor politice au ajuns la un acord privind formarea unui guvern de uniune naţională, anunţă Mohamed Seli al-Awwa, un candidat la preşedinţie care a participat la reuniunea de la Cairo, informează
Mediafax.
"S-a ajuns la un acord pentru formarea unui guvern de uniune naţională cu misiunea de realizare a obiectivelor revoluţiei din 25 ianuarie", a explicat Mohamed Selim al-Awwa.
Consiliul militar care conduce Egiptul a acceptat marţi seara demisia Guvernului de la Cairo, analizând posibilitatea numirii lui Mohamed ElBaradei în funcţia de prim-ministru.