Antena 3 CNN Externe Condoleeza Rice în vizită la Moscova

Condoleeza Rice în vizită la Moscova

Condoleeza Rice în vizită la Moscova
14 Mai 2007   •   07:55
UPDATE: Secretarul american de Stat, Condoleezza Rice, a apreciat luni, la sosirea la Moscova, că nu se pune problema unor discuţii despre un Război Rece între Rusia şi Statele Unite. Rice se află într-o vizită de trei zile, în scopul de a ameliora tensiunile din relaţiile ruso-americane. Aceasta va lua cina cu vicepremierul rus Serghei Ivanov, iar marţi va fi primită de preşedintele Vladimir Putin, înainte de a discuta cu omologul său, Serghei Lavrov.

Şeful diplomaţiei americane are misiunea de a îmblânzi atitudinea Moscovei în ceea ce priveşte planul american de amplasare a scutului antirachetă în Europa de Est. Proiectul este considerat de Rusia drept o ameninţare directă a securităţii sale. Şi aceasta în pofida asigurărilor date de Statele Unite că bazele militare ce vor fi amplasate în Cehia şi Polonia au ca scop contracararea unui eventual atac lansat de Iran sau Coreea de Nord. În cadrul vizitei sale de două zile, Condoleezza Rice se va întâlni cu preşedintele Vladimir Putin, dar şi cu principalii săi consilieri în probleme de securitate naţională şi cu ministrul de Externe Serghei Lavrov.

Misiunea secretarului american de Stat a fost demarată într-o perioadă extrem de dificilă pentru Est şi Vest. Potrivit analiştilor, relaţiile dintre cele două părţi nu au fost atât de tensionate niciodată, de la venirea la Casa Albă a preşedintelui George W. Bush, în ianuarie 2001. Liderul de la Kremlin a stabilit chiar, recent, o paralelă între politica externă dusă de omologul său american şi cea dusă de Hitler, în cursul discursului ţinut la 9 mai, de Ziua Victoriei.

Motivele de discordie între cele două mari puteri sunt extinderea NATO, expansiunea militară americană în statele din fostul bloc sovietic, criticile aduse de Washington faţă de bilanţul democratic al Moscovei, precum şi reticenţa Moscovei faţă de presiunile duse de americani pentru obţinerea independenţei provinciei Kosovo.

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close