Antena 3 CNN Externe Condoleeza Rice în vizită la Madrid

Condoleeza Rice în vizită la Madrid

Condoleeza Rice în vizită la Madrid
02 Iun 2007   •   11:10

Relaţiile dintre Statele Unite şi Spania revin la normal după divergenţele grave provocate de retragerea trupelor spaniole din Irak. Reconcilierea a fost marcată de vizita secretarului de stat Condoleezza Rice la Madrid. Vizita a fost însoţită şi de proteste care au arătat că mulţi spanioli continuă să respingă politica administraţiei Bush.

Condoleezza Rice a fost primul înalt demnitar american care a vizitat Spania de la venirea la putere a guvernului socialist şi retragerea din Irak, acum trei ani. Discuţiile de vineri s-au încheiat într-un consens aproape total, cu o singură excepţie: Cuba. Statele Unite menţin Cuba sub embargo, dar spaniolii speră să-i convingă că politica lor, de contacte cu regimul comunist, este cea bună.

?Ea are unele rezerve, aşa cum a spus. Dar sunt sigur că, după o vreme, va fi mai convinsă că strategia Spaniei dă rezultate pozitive?, a declarat ministrul de Externe al Spaniei. La auzul acestor vorbe, doamna Rice a şoptit, destul de tare ca s-o audă câţiva ziarişti, că spaniolii nu trebuie să-şi facă iluzii în această privinţă.

În acest timp, mii de oameni au ieşit pe străzile Madridului pentru a-şi exprima opoziţia faţă de politica Statelor Unite. Manifestanţii au calificat-o pe doamna Rice drept o "otravă" care nu este binevenită în Spania. La încheierea vizitei, secretarul de stat a amintit, într-un interviu, că guvernul spaniol şi-a retras trupele din Irak fără să le dea timp aliaţilor să se pregătească. Ea a adăugat, însă, că de atunci a trecut mult timp, iar relaţiile bilaterale sunt acum pe calea cea bună.

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close