Un pianist italian vrea să aducă pacea prin muzică în estul Ucrainei.
Artistul şi-a adus pianul la Doneţk, în faţa unei clădiri oficiale ocupate de rebeli. Şi chiar dacă prezenţa lui a stârnit la început dispute, muzica lui şi-a atins scopul şi a liniştit oamenii. Nu pentru mult timp, din păcate!
Davide Martello a devenit celebru după ce a cântat în piaţa Taksim din Istanbul, pe atunci teren de luptă între manifestanţi şi forţele de ordine.
Exemplul lui a inspirat, mai târziu, un coleg ucrainean care a concertat pe baricadele din Kiev.
Acum, Martello şi-a adus pianul remorcat de o bicicletă la Doneţk, unul din focarele de conflict din estul Ucrainei. Scopul său rămâne acelaşi.
„Trebuie redusă tensiunea, e nevoie de relaxare. Oamenii trebuie să se relaxeze, să-şi facă timp să gândească. Acum e prea multă confuzie”, a spus pianistul italian.
La început, iniţiativa artistului a stârnit discuţii aprinse, mai ales că separatiştii s-au grăbit să pună drapelul Rusiei pe pianul acestuia. Dar toate disputele au încetat când Martello a început să cânte.
Muzica i-a vrăjit şi pe cei mai înverşunaţi dintre luptătorii separatişti. Iar localnicii obişnuiţi şi-au amintit că arta este mai presus de patimile naţionaliste.
„Eu m-am instalat aici ca să-l protejez. Îmi place omul. M-am împrietenit cu el şi a cântat vreo zece melodii pentru mine personal. A fost grozav!”, a spus unul dintre localnici.
„Muzica este minunată, el e foarte bun, cântă frumos. Muzica uneşte oamenii, înţelegeţi? Ne uneşte”, a adăugat o femeie din Doneţk