Compania aeriană americană United Airlines investighează moartea unui iepure din rasa uriaş german. Asta după ce animalul a fost găsit la bordul unuia dintre avioanele sale, informează BBC, potrivit adevarul.ro.
Iepurele, care avea o lungime de 90 de centimetri, a fost găsit mort în cuşca sa din cala unui avion al companiei United Airlines, după ce aeronava a aterizat pe aeroportul O'Hare din Chicago.
Presa britanică a scris că iepurele urma să fie transportat în reşedinţa noului său proprietar.
„Simon a efectuat un control medical veterinar cu trei ore înainte de zbor şi era într-o formă fizică foarte bună. Ceva foarte ciudat s-a petrecut şi vreau să aflu acest lucru. Am trimis iepuri peste tot în lume şi nimic de acest fel nu s-a întâmplat vreodată”, a declarat stăpâna sa.
În 2015, United Airlines a transportat 97.156 de animale, ceea ce înseamnă că în acea perioadă rata de incidente a fost de doar 2,37 la 10.000 de animale transportate.
Compania United Airlines a fost afectată de un scandal uriaş în această lună, după ce unul dintre pasagerii ei şi-a pierdut doi dintre dinţii din faţă şi a suferit fractură de piramidă nazală în momentul în care a fost scos cu forţa de la bordul unui avion supraaglomerat.
Compania United Airlines, din nou în centrul atenţiei