Uniunea Taţilor, o organizaţie non-guvernamentală din Cehia, a anunţat joi că a depus o plângere, pentru "discriminare" şi "segregare" faţă de persoanele de sex masculin, împotriva Companiei Naţionale de Căi Ferate (CD), informează
Mediafax.
CD a fost denunţată pentru faptul că încearcă să "întărească ideea că bărbatul ca individ reprezintă un pericol pentru femei şi faţă de care ele trebuie să fie protejate", au declarat membrii organizaţiei, majoritatea bărbaţi divorţaţi care se luptă pentru dreptul de a-şi putea vizita copiii şi a putea participa la educaţia lor.
Compania Căilor Ferate Cehe a anunţat la începutul lunii februarie că va introduce în câteva trenuri internaţionale, precum Eurocity cu destinaţia spre Austria, Germania şi Slovacia, compartimente rezervate femeilor, în scopuri de securitate.
"Nu este nici o discriminare", a declarat purtătorul de cuvânt al CD, David Stahlavsky.