Antena 3 CNN Externe Comisia Europeană prezintă raportul despre noul val de extindere UE

Comisia Europeană prezintă raportul despre noul val de extindere UE

Comisia Europeană prezintă raportul despre noul val de extindere UE
15 Oct 2009   •   11:27

Noul val de aspirante la aderarea la UE au primit semnale diferite privind intenţiile lor. Astfel, Uniunea Europeană a dat un impuls extinderii în Balcani, apreciind că Croaţia este aproape de a încheia negocierile de aderare, iar Macedonia este pregătită să le înceapă.

Croaţia este foarte probabil să încheie negocierile anul viitor, avansând astfel spre a deveni al 28-lea stat membru, aprecia Comisia Europeană. De asemenea, a promis începerea discuţiilor cu Macedonia şi a salutat guvernul pro-european din Serbia.
?Deşi am înregistrat progres în termeni de stabilizare în Balcanii de Vest, progresul atins nu este ireversibil,? declara comisarul european pentru extindere Olli Rehn, subliniind că ?încă rămân câmpuri minate politice.?
Cel mai negru punct în harta regională rămâne Bosnia-Herţegovina, scena luptei dintre sârbi şi croaţii musulmani.

?Retorica naţionalistă? de ambele părţi subminează funcţionare statului şi ?climatul politic s-a deteriorat,? aprecia comisia în raportul anual privind extinderea.
De asemenea, se apreciază că sistemul politic se stabilizează în Kosovo, provincia predominant albaneză ce şi-a declarat independenţa de Serbia.
Referitor la acest stat, guvernul s-a dovedit stabil şi a demonstrat un mare grad de consens privind integrarea în UE ca prioritate strategică.

Croaţia rămâne campioana zonei, după reluarea discuţiilor în această lună, urmare a unei dispute de frontieră cu Slovenia, singura republică ex-iugoslavă din UE, ce a întârziat procesul cu nouă luni.

Croatia trebuie să facă eforturi susţine pentru reformara industriei navale, să elibereze judecătorii de constrângeri politice, să lupte contra corupţiei şi să predea mai multe documente privind crimele de război din anii 1990.
Pentru Macedonia, principala dispută este legată de nume, despre care Grecia susţine că implică o pretenţie teritorială faţă de provincia sa cu acelaşi nume.

Două alte state- Muntenegru şi Albania aspiră la UE. În ce priveşte Turcia, semnalul a fost mai puţin încurajator. Textul cere mai multă muncă pentru reforme înainte de se alătura clubului european.
I se cere Ankarei să îmbunătăţească drepturilor minorităţilor, ale femeilor şi sindicatelor, dar şi normalizarea relaţiilor cu Cipru.
Antena3.ro

×
Cele mai noi știri
Parteneri
x close