Antena 3 CNN Externe Comisia Europeană, măsuri împotriva Statelor Unite. Procedura de blocare a sancțiunilor în dosarul nuclear iranian a fost activată

Comisia Europeană, măsuri împotriva Statelor Unite. Procedura de blocare a sancțiunilor în dosarul nuclear iranian a fost activată

1 minut de citit Publicat la 14:02 18 Mai 2018 Modificat la 14:02 18 Mai 2018
o_1cdpek7tl5qm17o19ui10kp18408.jpg

 Comisia Europeană a lansat vineri procedura oficială de activare a "legii de blocaj" (blocking status) ce are drept scop contracararea efectelor sancţiunilor SUA asupra companiilor europene care doresc să investească în Iran, după cum a anunţat joi preşedintele CE Jean-Claude Juncker, relatează AFP. 

Instrumentul evocat este un regulament european datând din 1996, creat iniţial pentru a contracara embargoul asupra Cubei, dar care nu a fost niciodată utilizat şi care acum ar trebui adaptat. Bruxellesul doreşte să facă acest lucru până pe 6 august, atunci când vor intra în vigoare primele sancţiuni decise recent de Statele Unite, a explicat Comisia într-un comunicat. 

"Comisia Europeană are datoria să protejeze companiile europene. Acum trebuie să acţionăm", a declarat joi Juncker într-o conferinţă de presă la capătul unui summit european la Sofia. 

"Este motivul pentru care lansăm procesul legii de blocaj din 1996, 'blocking status', care urmăreşte să neutralizeze efectele extrateritoriale ale sancţiunilor americane", a declarat el. 

Această lege aşa-numită "de blocaj" permite companiilor şi instanţelor europene să nu se supună reglementărilor privind sancţiunile adoptate de ţări terţe şi stipulează că nici un verdict decis de tribunale străine pe baza acestor reglementări nu s-ar aplica în UE. 

Executivul european a decis de asemenea să permită Băncii Europene de Investiţii (BEI) să faciliteze investiţiile companiilor europene în Iran, în special cele ale companiilor mici şi mijlocii. 

"Ridicarea sancţiunilor este o parte esenţială a acordului nuclear iranian. Uniunea Europeană se angajează să atenueze impactul sancţiunilor americane asupra companiilor europene şi să ia măsuri pentru menţinerea creşterii relaţiilor comerciale şi economice dintre UE şi Iran care au început odată cu ridicarea sancţiunilor", a afirmat Comisia Europeană.

×
x close