UPDATE 14.40: Comitetul permanent al Convenţiei de la Berna a votat, marți, în favoarea propunerii schimba statutul privind protecţia lupului cenușiu de la "strict protejat" la "protejat". Modificarea va intra în vigoare la 7 martie 2025, a anunţat marţi Comisia Europeană (CE), într-un comunicat, potrivit Agerpres.
„Veşti importante pentru comunităţile noastre rurale şi pentru fermieri. Convenţia de la Berna a decis să ajusteze statutul de protecţie al lupilor. Pentru că avem nevoie de o abordare echilibrată între conservarea faunei sălbatice şi protejarea mijloacelor noastre de subzistenţă", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
După 7 martie 2025, UE va adapta anexele corespunzătoare la Directiva privind habitatele. Comisia va propune o modificare legislativă, care va trebui să fie adoptată de Parlamentul European şi de Consiliu.
-Știrea inițială-
Comisia Europeană ar putea da liber, săptămâna aceasta, la vânătoarea de lupi cenușii, după 45 de ani în care această specie a fost strict protejată. Astfel, fiecare țară a Uniunii Europene ar putea stabili o cotă anuală de vânătoare de agrement, relatează BBC News.
Propunerea Comisiei Europene este de a muta lupii cenușii din categoria speciilor „strict protejate” în categoria speciilor „protejate”. Acest lucru ar însemna îndepărtarea protecțiilor care au permis lupilor cenușii să prospere pe teritoriul Uniunii Europene. Motivul: numărul lupilor cenușii din UE s-a dublat de la 11.000 în 2012 la 20.000 în prezent și provoacă daune mari crescătorilor de animale.
Aproximativ 40 la sută din populația de lupi cenușii a UE, circa 3.800 de exemplare, trăiesc în România. Un reporter BBC a călătorit în țara noastră, unde lupii cenuștii sunt esențiali pentru sănătatea și echilibrul ecosistemelor montane. Lupii ajută la menținerea populațiilor de căprioare și porci mistreți, care distrug copacii și culturile, la un nivel scăzut. Lupul cenuşiu se comportă nu doar ca vânător, ci şi ca necrofag, prevenind astfel răspândirea bolilor. Mai mulți experți s-au întâlnit la Băile Tușnad pentru a discuta măsura propusă de Comisia Europeană.
„Pesta porcină africană se extinde în toată Europa, iar lupul este un doctor bun pentru a opri răspândirea bolii”, i-a spus Michal Haring, un biolog din Slovacia, reporterului BBC.
Un raport al UE din 2023 arată că circa 50.000 de oi și capre din 68 de milioane sunt ucise anual de lupi, un număr mic, spun experții.
„Dacă avem pretenția ca țări precum India sau Indonezia să-și protejeze tigrii, iar țările africane leii și elefanții, atunci noi, europenii, ar trebui să fim în stare să tolerăm câțiva lupi”, a spus pentru BBC Laurent Schley, directorul în Administrația Pădurilor din Luxemburg.
De cealaltă parte sunt însă ciobanii pentru care lupii sunt o realitate zilnică. József Rácz are 500 de oi în Sânmartin. În fiecare an, cinci sau șase sunt ucise fie de lupi, fie de urși. De aceea are 17 câini, scrie BBC.
„Un câine bun este cel mai bun paznic al unui cioban și pe timp de zi, și pe timp de noapte”, a spus bărbatul.
Lupii sunt inteligenți și faptul că atacă în haită înseamnă că îi pot ucide și 12 oi deodată. Anul trecut, câinele său preferat a fost ucis de lupi, a povestit ciobanul, care este în favoarea unor măsuri mai dure pentru a ține lupii la distanță.
În prezent, în România, lupii pot fi uciși doar în baza unui ordin de derogare emis de Ministerul Mediului și doar atunci când au atacat sau reprezintă un pericol iminent pentru animalele de la fermă.