Criza politică din România este "un mare pericol" care riscă să afecteze progresele acestei ţări spre o "integrare deplină" în Uniunea Europeană, a atras atenţia Viviane Reding, comisarul UE pentru Justiţie.
Viviane Reding, care se declara foarte preocupată de criza politică de la Bucureşti pe 3 iulie, a făcut aceste declaraţii înaintea întrevederii de joi dintre preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi premierul Victor Ponta.
"Personal, eu văd un mare pericol în recentele evenimente din România, care pot afecta progresele înregistrate în ultimii ani", a spus comisarul european, care se va întâlni miercuri cu ministrul român al Justiţiei, informează
AFP.
Viviane Reding nu a exclus, la nivel personal, posibilitatea ca Executivul UE să continue "câţiva ani" supravegherea statului de drept în România, "cu consecinţele pe care acest lucru le-ar avea" asupra integrării ţării în Spaţiul Schengen.