Numărul militarilor ruşi este în creştere de-a lungul frontierei cu Ucraina, a afirmat miercuri generalul american Philip Breedlove, comandantul forţelor NATO în Europa, în cursul unei inspecţii a trupelor sale amplasate în Kosovo, potrivit AFP.
Efectivul acestora "a depăşit 12.000 de soldaţi", iar "numărul batalioanelor operaţionale, a unităţilor speciale, a unităţilor de apărare antiaeriană, a unităţilor de artilerie este de asemenea în creştere", a declarat presei generalul, la terminarea vizitei făcute misiunii de menţinere a păcii în Kosovo.
"Tot felul de arme" sunt masate în această zonă, între care "arme de infanterie, vehicule blindate", a adăugat el.
"
Observăm elemente în mişcare venind din districtul militar central spre regiunea Rostov, unde se regrupează, se reunesc, sunt antrenate şi se îndreaptă spre frontieră, iar apoi pot fi văzute desfăşurate în Ucraina", a explicat generalul Breedlove.
Ţările europene şi SUA au anunţat marţi noi sancţiuni împotriva economiei ruse pentru a-l constrânge pe preşedintele Vladimir Putin să-şi sisteze sprijinul acordat separatiştilor proruşi în estul Ucrainei.
Rusia a denunţat miercuri măsurile antiruseşti şi ameninţă Washingtonul şi UE cu represalii care ar putea provoca o creştere a preţurilor energiei în Europa.