Mai mulţi mineri chilieni, dintre cei rămaşi 69 de zile în subteran, s-au rugat împreună, ca mulţumire pentru salvarea lor miraculoasă. În acelaşi timp, colegii lor care nu au fost implicaţi în accident protestează chiar la gura minei. Ei au rămas fără loc de muncă iar conducerea nu le-a plătit nici indemnizaţiile cuvenite.
Rugăciunile au fost conduse de clerici de mai multe confesiuni, într-un cort din "tabăra speranţei", unde au locuit familiile minerilor în aşteptarea salvării lor.
Supravieţuitorii, însoţiţi de rude şi prieteni, au fost asaltaţi, ca peste tot, de ziarişti. Unul dintre ei a spus că aşteaptă oferte de serviciu.
Colegii minerilor salvaţi nu au, însă, motive de veselie. Ei au rămas fără loc de muncă după închiderea minei, în urma catastrofei. Dat fiind că nu au ajuns vedete, asemenea colegilor lor, nimeni nu se grăbeşte să le dea de lucru. Şi nu li s-au plătit nici indemnizaţiile de concediere. Aşa că au ocupat, la rândul lor, "tabăra speranţei".
Minerii disponibilizaţi spun că, în timp ce colegii lor salvaţi din mină primesc ajutoare şi daruri din toată lumea, pe ei nu-i ia nimeni în seamă, deşi nu mai au din ce trăi.
Minerii chilieni protestează
