Steve Wozniak îl consideră pe Edward Snowden un erou. Co-fondatorul Apple a lăudat demersurile fostului agent al NSA pentru expunerea programului de supraveghere guvernamental.
Snowden este un erou pentru mine, raportat la felul în care Constituţia ar trebui să funcţioneze", a declarat Wozniak, conform
Huffington Post.
"Este un erou pentru că demersurile sale au venit din suflet. Şi chiar cred că a renunţat la viaţa lui pentru simţul acesta al onestităţii, pentru a arăta americanilor ceea ce li se întâmplă", a continuat oficialul.
Wozniak a continuat să vorbească despre tehnologia la dezvoltarea căreia a contribuit a ajuns un instrument de a călca în picioare dreptul la intimitate al cetăţenilor.
"Eu nu pot să mă gândesc la un singur lucru bun pe care l-ar fi făcut NSA pentru noi, prin acest program PRISM, pe care să nu îl fi reuşit dacă am fi urmărit ce scrie în Constituţie, prin metodele clasice", a conchis oficialul.