Antena 3 CNN Externe Coasta americană a Golfului Mexic, AMENINŢATĂ DE FURTUNA KAREN

Coasta americană a Golfului Mexic, AMENINŢATĂ DE FURTUNA KAREN

1 minut de citit Publicat la 09:36 05 Oct 2013 Modificat la 09:36 05 Oct 2013
Coasta americană a Golfului Mexic, AMENINŢATĂ DE FURTUNA KAREN
Foto: Agerpres/AP
Autorităţile americane au cerut vineri locuitorilor dintr-o zonă de-a lungul golfului Mexic să se pregătească şi să strângă provizii pentru a face faţă furtunii Karen, care ar putea lovi Louisiana şi Florida sâmbătă, relatează AFP, conform Mediafax.
Furtuna se afla vineri la 385 de kilometri sud-vest de delta fluviului Mississippi, a declarat centrul american de supraveghere a uraganelor (NHC) în buletinul de la ora 18:00 GMT (21:00, ora României).
Guvernatorul Floridei, Rick Scott, a declarat stare de urgenţă în 18 districte pentru a permite deplasarea eventualelor echipe de salvare, aceasta în pofida paralizării actuale a unei părţi a administraţiilor federale. "Prioritatea noastră numărul unu este securitatea cetăţenilor", a declarat acesta într-un comunicat.
Karen este obiectul unei avertizări de uragan pentru Grand Isle, Louisiana (sud) şi Destin în Florida (sud-est), însă ar putea fi redusă la gradul de furtună în cursul zilei, dacă vântul va pierde din intensitate.
O avertizare de furtună tropicală a fost emisă pentru metropola din Louisiana, New Orleans, devastată în 2005 de către uraganul Katrina.
Karen se deplasa vineri cu 15 kilometri la oră, faţă de 19 joi, cu rafale de vânt de până la 85 de kilometri pe oră (faţă de 100 joi), conform NHC, care are sediul la Miami.
Această furtună, prima importantă a sezonului care s-a format în sud-estul golfului Mexic, ar putea totuşi căpăta intensitate sâmbătă seară şi duminică, conform NHC.
 

×
x close