Antena 3 CNN Externe CNN: Trump va specula aparenta tentativă de asasinat din Florida pentru a-i acuza pe democrați că vor să-l elimine din cursa electorală

CNN: Trump va specula aparenta tentativă de asasinat din Florida pentru a-i acuza pe democrați că vor să-l elimine din cursa electorală

Donald Trump este in siguranta dupa o aparenta tentativa de asasinat dejucata de Secret Service in Florida
Donald Trump a transmis că este "bine și în siguranță", după o aparentă tentativă de asasinat dejucata de Secret Service in Florida. Sursă foto: Profimedia Images
de A.I.    |    16 Sep 2024   •   09:07

Totul este politizat în Statele Unite, cu șapte săptămâni înainte de alegerile prezidențiale, iar noua aparentă tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump nu se poate sustrage acestei realități, remarcă CNN într-o analiză publicată pe site-ul său.

Trump însuși s-a integrat perfect în logica electorală: liderul republican a scris rapid un mesaj aferent unei campanii de strângere de fonduri, în care a afirmat: 

"Nimic nu mă va opri. Nu voi renunța NICIODATĂ!"

El a dat asigurări că este în bună stare. Pe 13 iulie, în Butler, când fostul președinte a fost rănit ușor la urechea dreaptă de glonțul tras de Matthew Crooks, instinctul politic a funcționat, de asemenea, ireproșabil:  poza cu liderul republicat cu mâna sus și pumnul strâns în timp ce striga "Fight, fight, fight!" (Luptă, luptă, luptă!) imediat după atac a făcut înconjurul lumii și a devenit un reper clasic, evocat în numeroase articole și analize.

Elise Stefanik, membră a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA și aliată a lui Trump, a reluat, după incidentul de duminică, teza conform căreia Donald Trump a supraviețuit după două tentative de asasinat pentru că este ocrotit de Dumnezeu. 

"Din fericire, Dumnezeu continuă să vegheze asupra președintelui Trump. Ca americani, trebuie să ne unim în spatele lui în noiembrie pentru a ne proteja țara și a readuce pacea în lume", a spus ea.

Și șeful Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, care l-a vizitat, duminică, pe fostul președinte la Mar-a-Lago, a sugerat că Trump a beneficiat de protecția divină. 

"Niciun lider din istoria americană nu a îndurat mai multe atacuri, reușind să rămână atât de puternic și de rezistent. Este de neoprit", a susținut Johnson.

Mai multe întrebări pentru Secret Service alimentează teoriile conspiraționiste

Donald Trump a sugerat deja, fără dovezi, că administrația Biden - Harris ar avea partea sa de responsabilitate în tentativa de asasinat din iulie, deoarece ar fi "montat" Departamentul de Justiție împotriva sa. Însă dosarele penale ale lui Trump au trecut prin procedura obișnuită a instanțelor de judecată și nu există nicio dovadă care să ateste o implicare a Casei Albe în aceste cazuri.

Legat de incidentul de duminică, Elise Stefanik, care este și șefa Conferinței republicane din Camera Reprezentanților, a speculat pe marginea faptului că "i s-a permis unui asasin să ajungă, din nou, atât de aproape de președintele Trump"

"Continuă să lipsească răspunsurile după oribila tentativă de asasinat din Pennsylvania și ne așteptăm să existe o explicație clară a ceea ce s-a întâmplat (duminică) în Florida", a afirmat ea.

Tema nivelului de protecție asigurat fostului președinte de actuala administrație este de așteptat să fie una importantă în dezbaterea publică din SUA, în perioada zilelor următoare.

Situație politică fără precedent în SUA, înainte de alegerile din 5 noiembrie

A doua tentativă aparentă de asasinat are loc pe fundalul unei campanii turbulente care a sfidat cutumele și previziunile.

Pentru prima dată din 1968 încoace, un lider de la Casa Albă a renunțat la campania de realegere în al 11-lea ceas, lăsând loc vicepreședintei sale, care are șansa de a deveni prima femeie de culoare președinte al SUA.

În cealaltă tabără, candidatul republican este un infractor condamnat, care se confruntă cu multiple acuzații penale pentru tentativa de a rămâne la putere după ce a pierdut alegerile din 3 noiembrie 2020.

Acțiunile fostului președinte în următoarele zile vor fi urmărite îndeaproape. După prima tentativă de asasinat, Trump a făcut apel la unitatea americanilor. Dar angajamentul său față de această idee a durat fix cât a durat prima parte a discursului său la Convenția Națională Republicană. În continuare, liderul republican a făcut ceea ce a demonstrat că știe să facă mai bine - să lanseze mesaje menite să divizeze.

Recent, el și-a avertizat adversarii politici că "îi va închide" dacă va considera alegerile drept frauduloase și și-a dublat afirmațiile nefondate potrivit cărora ultimul scrutin prezidențial a fost "furat".

În condiții normale, o aparentă tentativă de asasinat împotriva unui candidat la președinție ar trebui să stârnească un val de simpatie față de potențiala victimă. Acest val s-ar putea traduce într-un impuls politic și electoral.

Incidentul de duminică vine într-un moment în care cursa Trump versus Harris este, practic, la egalitate în sondaje. 

Ambii candidați se luptă pentru câteva sute de mii de alegători în statele-cheie și nu este clar cât de mult spațiu rămâne pentru schimbarea percepțiilor despre Trump.

Potrivit analizei CNN, este aproape cert faptul că fostul președinte se va folosi de cele mai recente evenimente pentru relua tema că este victima unei persecuții menite să îl țină departe de Casa Albă.

Totuși, este prea devreme pentru a spune dacă a doua tentativă de asasinat aparentă va avea un impact politic mai mare decât prima. În cele din urmă, va reveni alegătorilor sarcina să tranșeze lupta politică într-o campanie care s-a dovedit, până în prezent, imprevizibilă și periculoasă, conchide CNN.

×
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close