Antena 3 CNN Externe CNN: Summit-ul SUA-Rusia se încheie cu o victorie parțială pentru Moscova

CNN: Summit-ul SUA-Rusia se încheie cu o victorie parțială pentru Moscova

Adrian Dumitru
4 minute de citit Publicat la 07:00 19 Feb 2025 Modificat la 09:57 19 Feb 2025
rusi sua
Delegațiile SUA și Rusia, la Riad. Foto: TASS

Primul summit după ani de zile între Statele Unite și Rusia se încheie cu un rezultat bun pentru regimul de la Kremlin, până foarte recent izolat diplomatic și lovit de sancțiuni economice dure – Moscova obține o mică victorie, în timp ce Ucraina rămâne pe dinafară, iar Europa devine brusc relevantă din nou, scrie CNN.

Rusia poate fi mulțumită după discuțiile cu delegația americană de la Riad. De multă vreme, regimul de la Kremlin a încercat să acrediteze ideea falsă că războiul din Ucraina reprezintă un „asalt al NATO” împotriva sa. Această întâlnire bilaterală a ajutat la perpetuarea acestui fals. În același timp, Kremlinul obține și rezultate reale, practice. Secretarul american de stat, Marco Rubio, a sugerat revenirea la funcționarea obișnuită a ambasadelor americană și rusă din cele două capitale.

Anterior, ele au fost reduse ca număr de diplomați în urma acțiunilor clandestine ale Rusiei – mai ales după otrăvirea lui Serghei Skripal.

Rusia nu a reușit să obțină, însă, prin concesie sau să câștige, încă, un summit între liderii celor două țări. Trump și Putin nu se vor întâlni în viitorul apropiat, deși o astfel de discuție a fost văzută ca un element central al eforturilor de pace ale președintelui american.

Această ușoară încetinire ar putea să fie ceva văzut favorabil de Ucraina – întâlnirea de la Riad nu s-a terminat cu Casa Albă trumpistă – foarte dispusă să refacă relațiile cu Rusia – promițând Kremlinului o pace cu concesii pentru a obține un acord rapid. Întreaga discuție despre pace în Ucraina urmează să fie discutată de echipe de negociere, fapt ce va duce la o întârziere a rezultatelor.

Mike Waltz, consilierul de securitate națională al lui Trump, a vorbit despre „concesii teritoriale” și despre „garanții de securitate” ca despre greutăți pe un cântar, prezentându-le ca pe realități pe care fiecare parte va trebui să le accepte ca realitate.

Răspunsul imediat al lui Volodimir Zelenski a fost anularea rapidă a călătoriei sale planificate în Arabia Saudită, de miercuri. Președintele ucrainean a lansat mai multe critici dure față de americani, fără să-i numească.

Abordarea SUA îl salvează pe Putin

„Nu-mi pasă dacă partenerii noștri gândesc ceva ce n-ar trebui despre noi”, a spus liderul de la Kiev, furios, criticând ideea de a face acorduri „despre Ucraina, dar fără Ucraina”. Zelenski rămâne furios pentru că pare că America lui Trump și Rusia își încălzesc relațiile, nu pentru că ceva groaznic pentru Ucraina s-ar fi produs la negocierile ruso-americane. Cel puțin pentru moment.

Separat, ultima săptămână de dezordine geopolitică a adus și un moment de calm și o revenire la normalitate, cel puțin dintr-un punct de vedere – oficialii americani au acceptat că Europa va fi un actor esențial pentru viitor. Waltz, omul lui Trump, a insistat, totuși, că ideea că Europa și Ucraina sunt lăsate la ușă este falsă.

Pe de altă parte, câteva zile mai târziu, trimisul lui Trump pentru Ucraina și Rusia, Keith Kellog, a spus că europenii nu vor fi implicați în negocierile de pace, ca urmare a eforturilor diplomatice eșuate din prima parte a conflictului, în 2015. Europa s-a panicat și a început să-și facă propriile planuri. 72 de ore mai târziu, administrația Trump îi transmite că încă e importantă. Miza va deveni și mai mare după ce premierul britanic, Keir Starmer, va merge la prima întâlnire cu Trump la Washington, săptămâna viitoare.

Lipsa unui acord rapid, tensiunile și anxietatea din ultimele săptămâni sunt, însă, în beneficiul și interesul lui Putin. Europa a auzit, până acum, de la secretarul apărării american că SUA nu mai este garantul securității europene, de la vicepreședintele american susțineri false conform cărora aliații europeni ai Americii sunt mici autocrați cărora le e frică de votanții lor, iar de la trimisul lui Trump că după cel mai mare război european de la Al Doilea Război Mondial, Europa nu va participa la negocierile de pace. Iar asta în ciuda faptului că trupele europene vor fi necesare pentru un eventual efort de menținere a păcii într-un aranjament post-război.

Aliații permanenți ai SUA din Europa se străduiesc de câteva zile să absoarbă ceva ce părea de necrezut – că apărarea teritoriului european de Rusia înarmată nuclear va trebui să se facă fără prezența americanilor.

Ar putea părea bizar că europenii nu s-au gândit niciodată că vor trebui să se apere singuri de la sfârșitul Războiului Rece. Însă NATO este fondată pe ideea beneficiilor mutuale – Regatul Unit a trimis trupe în Irak pentru beneficiul SUA, iar Polonia le-a trimis pe ale sale în Afganistan. În același fel ar trebui să funcționeze solidaritatea și pentru apărarea teritoriului european.

Totuși, spusele lui Hegseth au distrus însuși conceptul de NATO. Oricât de mult ar vrea administrația Trump să-l repare, focul care a fost pornit săptămâna trecută la Bruxelles va fi la fel de mult alimentat de nevoia Europei de a se apăra singură cât este de dorința Rusiei de a-și securiza oportunitățile.

Acordul mai larg între SUA și Rusia are șanse mari să fie mai degrabă în favoarea Kremlinului. Va satisface mai ales ficțiunea rusească conform căreia NATO a declarat Rusiei un război neprovocat. Le va da rușilor din nou statutul de egal al SUA, chiar și în contextul crimelor lor de război și a izolării din februarie 2022 și până acum. Într-un final, el se va încheia cu reabilitarea Rusiei și reintegrarea ei în ordinea mondială cu tot ceva aduce ea – creștere economică, respectabilitate diplomatică și iertare – cu niște costuri infime pentru regimul de la Kremlin și cu niște concesii poate și mai mici de atâta.

Până la urmă, însă, cea mai mare problemă cu o pace obținută lent este frontul însuși. Rusia are inițiativa. Avansul său a fost agonizant de lent și de costisitor, dar el se întâmplă, chiar și așa. Timpul e de partea lui Putin pentru moment. Cu cât va mai dura perioada de consternare, recalibrare și anxietate printre aliații Ucrainei, cu atât mai fragil va fi și moralul Ucrainei.

×
x close