Antena 3 CNN Externe Reportaj CNN: India, cu 400.000 de infectări zilnice cu COVID, nu vede lumina de la capătul tunelului

Reportaj CNN: India, cu 400.000 de infectări zilnice cu COVID, nu vede lumina de la capătul tunelului

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 00:06 07 Mai 2021 Modificat la 00:10 07 Mai 2021
o_1f51o2416105o1djj7111s5a1jj2b.jpg
Sursa foto: hepta

Omul îşi plânge fiul, care se zbate între viață şi moarte, după ce s-a infectat cu COVID.

Îi lipsește şi aerul în plămânii afectaţi, îi lipsesc şi doctorii care să-i ușureze suferința, pentru că în spitalele din India personalul medical este solicitat dincolo de limite.

În spitalul unde a fost surprinsă scena din reportajul CNN reporterul notează că sunt 50-60 de paturi dar unitatea tratează peste 100 de pacienţi. Cei care n-au loc în pat zac pe jos.

Şi cei din pat, şi ceilalți așteaptă cu disperare să primească asistență medicală.

Într-o cameră, sunt înghesuite 20 de persoane în ceea ce s-ar putea numi secție de Terapie Intensivă. Pentru că personalul medical este insuficient, membrii familiei au devenit asistenți medicali de nevoie. 

În jurul unui pat 5-6 persoane se chinuie să resusciteze o femeie de 55 de ani, care a intrat în stop cardio-respirator. Femeia este mama lor şi n-are cine să se ocupe de ea.

Într-un târziu, prin zonă trece un medic care le cere fiilor să nu se mai înghesuie în jurul corpului femeii.

Un bărbat abordează echipa CNN: soţia sa se chinuie să respire în afara spitalului. Reporterul nu-l poate ajuta pe bărbat dar poate discuta cu managerul spitalului. Administratorul unității spune că nu e o problemă cu oxigenul, ci cu lipsa personalului. N-are, deci, cine să o îngrijească pe soţie.

Într-un salon, o femeie moare sub ochii fiului, care încearcă să o resusciteze. Medicul care îşi face apariția îşi dă seama că eforturile sunt în zadar.

Zeci de mii de scene similare au loc în fiecare minut în India, o ţară cu aproape 1,4 miliarde de locuitori şi o rată de infectare de 400.000 de cazuri pe zi.

Cetățenii sunt abandonați de un sistem medical în prag de colaps şi de un guvern acuzat că a gestionat greşit criza COVID  - este concluzia pe care o pune echipa CNN.

Nu înainte, însă, de a merge să filmeze peste drum de spitalul morţii, într-un complex unde, printre cei 600 de oameni inoculați cu vaccinul salvator, se numără şi un parlamentar local.

Momentul este imortalizat de presă. Este un festival al speranței pentru cei vaccinați, dar pentru majoritatea populației eforturile guvernamentale de combatere a pandemiei încă nu se simt.

Pentru părinții condamnați de sistemul medical în colaps să-şi vadă copiii murind şi pentru fiii şi fiicele care nu-şi pot salva tații şi mamele, lumina de la capătul tunelului e încă departe, concluzionează jurnaliștii rețelei americane.

×
Etichete: cnn India COVID-19
TOP articole
x close