The Station
Incediul pornit în seara de 20 februarie 2003, în clubul The Station, localizat în West Warwick, Rhode Island, este al patrulea într-o listă cu evenimente tragice similare din Statele Unite ale Americii. O sută de oameni şi-au pierdut viaţa şi peste două sute de răniţi. Acestea sunt datele care au rămas în urma unui simplu foc de artificii, cu care managerul trupei Great White, Jack Russell, a decis să înceapă concertul. Scânteile au aprins spuma de izolare fonică care înconjura plafonul şi pereţii din jurul scenei, iar focul s-a extins în tot localul în doar 5 minute. Rapiditatea cu care s-a extins incendiul, fumul dens şi panica generată de acestea a făcut imposibilă evacuarea în timp util. Şeful departamentului de pompieri din West Warwick, Charles Hall, a declarat că localul a fost verificat cu două luni înaintea incidentului, dar nici patronii localului, nici formaţia nu au anunţat că seara concertului va începe cu un număr pirotehnic. Primul vinovat anchetat a fost managerul trupei, care a pledat vinovat pentru moartea a o sută de oameni. Acesta a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Michael şi Jeffrey Derderian, patronii clubului, au fost la rândul lor condamnaţi la închisoare. Michael a primit 15 ani, din care a executat doar trei, restul fiind cu suspendare, iar Jeffrey a primit 10 ani, din care a executat doar 500 de ore în serviciul comunităţii.
Citiţi mai mult pe historia.ro