Antena 3 CNN Externe Clinton vrea sancţiuni mai dure ale ONU asupra Siriei

Clinton vrea sancţiuni mai dure ale ONU asupra Siriei

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 23:37 19 Apr 2012 Modificat la 23:37 19 Apr 2012
Clinton vrea sancţiuni mai dure ale ONU asupra Siriei
Foto: online.wsj.com
Secretarul de stat american Hillary Clinton a cerut joi o nouă rezoluţie a ONU care să autorizeze un embargou asupra armelor şi alte măsuri mai dure contra Siriei, dacă Damascul nu respectă încetarea focului sprijinită de Naţiunile Unite, informează AP.

Clinton nu s-a referit la cererile pentru o intervenţie militară din afară în Siria, dar a spus că a venit timpul să se impună măsuri mai puternice.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat tot joi că Siria nu onorează încetarea focului, intrată în vigoare săptămâna trecută, şi că violenţa escaladează în această ţară arabă.

Orice încercare de a impune sancţiuni ale ONU asupra Siriei ar putea întâmpina rezistenţă din partea Rusiei şi Chinei, ce deţin drept de veto în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite.

×
x close