Tensiunile politice capătă amploare în Iran, iar corpul de clerici ai republicii islamice iau în calcul dacă să îl destituie pe liderul suprem ayatollahul Ali Khamenei, anunţă un post tv arab.
Teheran este de pe 12 iunie martorul unor demonstraţii ale opoziţiei care acuză fraudarea alegerilor prezidenţiale, ale căror rezultate oficiale îl dau pe preşedintele Mahmoud Ahmadinejad câştigător cu 63% din voturi, în faţa reformistului Mir Hossein Mousavi -34%.
Khamenei a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că diferenţa de voturi a fost mult prea mare pentru ca alegerile să fi fost furate şi şi-a declarat sprijinul pentru Ahmadinejad.
Postul tv din Dubai Al-Arabiya aprecia că fostul preşedinte iranian Akbar Hashemi Rafsanjani devine o persoană cheie în orice iniţiativă de a-l înlătura pe Khamenei.
Rafsanjani conduce două organizaţii foarte influente- Consiliul de oportunitate, mediator între parlament şi Consiliul Gardienilor şi Adunarea Experţilor, care are puterea de a-l înlătura pe liderul suprem, ci ar opta mai degrabă pentru un colectiv suprem de conducere.
Rafsanjani se pare că ar avea sprijinul ayatollahului Ali al-Sistani, unul din cei mai influenţi lideri şiiţi. Dacă Khamenei este destituit, Ahmadinejad va fi şi el demis.
Adunarea Experţilor constă în 86 de intelectuali islamic, aleşi de public pentru 8 ani, cu candidaţi aprobaţi iniţial de Consiliul Gardienilor.
Rafsanjani nu a făcut nici un anunţă public de la alegeri. Cu puţin timp înainte de vot, el a avut un conflict cu preşedintele, care l-a acuza de corupţie.
Faezeh Rafsanjani, fiica mai în vârstă a şefului Adunării Experţilor, îl sprijină pe Mousavi, ca şi tatăl său. Ea şi alte rude ale lui Rafsanjani au fost arestate în timpul demonstraţiilor de sâmbătă de la Teheran.
Antena3.ro